Chicoteli spânzurate în cuier.
Priviri renăscute din cenuşa amintirilor.
Gândurile încă îmi mai sângerează.
Radioul încă mai funcţionează.
Muzica acapareză încet auzul.
Notele dansează frenetic în paşi de vals.
Vântul duce cu el lacrimile.
Te văd.Eşti lângă mine.
Te aud.Vocea ta mă mângâie.
Închid ochii.Te văd.
Zâmbetul tău e slăbiciunea mea.
Încă eşti lânga mine
Regretele au plecat de mult
O stea decolorată în întuneric.
Tu îmi dai putere.
Vreau să fim doar noi doi.
Să ne pictăm o lume colorată
Şi să ne mutăm în ea.
Te văd.Eşti lângă mine.
Şi...zâmbeşti...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Hmm... piperat dar dragut...
Asta ma face sa ma gandesc la drumul lung pana la tara, pe bancheta din spate in bratele "lui", patru indivizi, doi viitori insuratei si noi... Vals, muzica, Brian Adams, chestii... eu ghemuita cu totul la pieptul "lui" visam... si timpul se oprise in loc.
Asta îmi aminteşte într-o oarecare măsura de de Alt oraş de la Vama Veche...
Vreau sa traiesc pe o strada desenata de-un copil
Primul vers îmi place mult de tot. E aşa... melancolică. Draguţă totuşi.
Spor în continuare. :p
Multumesc:)
Trimiteți un comentariu