duminică, 10 mai 2009

Special pentru Teo

Puii lui Teo.
Treci de Boromir.Doar 4 lei bucata de pizza.O să simţi staţia după mirosul de aglomeraţie şi de spray Impuls luat de la magazinul de 3,8 lei din colţ, ce şi-a unit destinul cu traspiraţia.O să vezi şi rotocoalele fumului de ţigară ce ies din spatele pălăriei de in, al unei doamne mult prea solide.Lângă ea e un băieţel.Ochii de smarald, păr de aur, pare de ceară.Pare unul dintre cei 7 pitici,iar doamna, vrăjitoarea cea rea. Gura lui se întredeschide şi o întrebare iese afară: "Când vine autobuzul?". Lângă ei, un băiat mestecă indignat o gumă.Din căştile ce îi atârnă ca un şarpe şi se încolacesc pe gâtul lui se aude o manea veche.Prostie ambulantă.
Cu roţile scârţâind se aproprie un autocar ce se bălăngăne încet.Se opreşte.Autobuzul Cozia-Călimăneşti.4 lei biletul.Uşile se deschid scoţând un oftat prelung.Toată lumea intră.Intrăm şi noi.
Drumul e lung cu multe hopuri ce te fac să te bucuri că nu ai avut timp să iei micul dejun.Pregătit de mama ta, desigur.
Aerul închis.Brăduleţul de la oglinda şoferului se leagănă încet.Privind în faţă ai idea că pădurile te înghit.Că vei ajunge un alt Iona, în altă dimensiune, dar aceleaşi probleme. Şi totuşi...să te contopeşti cu natura, să fii una cu pasările, să poţi zbura în voie pe toţi norii şi de toate problemele nu sună atât de rău.Dar să fii mereu printre norii e destul de dureros.Trebuie să păşim din nou la realitate,mai exact pe pământul Călimăneştiului.Un pământ proaspat şi fin ce îţi alunecă printre degete ca şi viaţa.
Si ajugem la casa lui Teo.Mai exact un schelet cu inimă din ciment.O inimă peticită cu cărămidă.
Acolo, protejaţi de un gard, îşi petrec copilăria puii.Puii galbeni ca de ceară, cu gâturi lungi şi cioc portocaliu. Cu inimă mică, dar plina, fară creier, dar totuşi mai maturi decât mulţi oamenii.Nu au idee ce se întâmplă afară, nu le pasă, atata timp cât îi hrăneşti.Un gard, ca o barieră între ei şi noi, între puritate şi mizerie, între libertate şi pedepse, între o viaţă şi VIAŢĂ ca ceva palpabil şi cu gust amar.

7 comentarii:

Joc de nuanţe spunea...

nu e poezie, dar e un text mai mult decat dragut. imi place chir foarte mult.

din pacate toata prostia-i ambulanta sau oricum deplasabila, raspandibila wtv.

Adina spunea...

Merci >:D<
"mai mult decat dragut"...uuh;;) sunt pe drumul cel bun:D

Grațiela spunea...

Pai chiar esti. Desi nu imi convine ca iei autobuzul. Si nu imi place jignirea adusa casei mele. A fost facuta cu mult suflet chiar daca e constructie 2009 si inca nu e "la cheie"...

Puii mei au creier, toata ziua m-am chinuit sa-i dresez. Gainile da, sunt proaste :)). Incercau sa manance puii:)). Si nu au facut decat un ou. Dar nu mai pun la suflet.

App, mor de somn. :D
Special pentru puii mei, ce puii mei :)). WMC!

Adina spunea...

:)) Nu am jignit casa, am genralizat mai mult...nicio casa nu are un suflet.Casa e doar un loc unde dormi. O casa cu suflet exista decat in filmele de groaza:)

Adina spunea...

exista doar*
Scuze:D

Grațiela spunea...

Casa mea e facuta cu suflet, da? [-( Daca nu e cu suflet facuta, nu iti merge bine. Si app, am dus florintul acolo, am visat la mansarda de atatea ori, am plans pe scari sufocata de praf, m-am plimbat de la parter la etaj, pe balcon, pe scara ingusta, m-am julit si inca o doata am plans. Am crezut ca atunci urma o rupere totala... si totul intr-o zi. Am asteptat mai multe zile cu sufletul la gura sa se termine de aranjat si ultima caramida, apoi ultima scandura si ultima bucata de tabla... Mi-am facut sperante, vise, planuri... Totul in scheletul ala de caramizi... totul intre acei pereti... sufletul meu e legat de locul acela... si tu zici ca nu are suflet casa? Il are pe al meu!

Adina spunea...

Da, dar nu are un suflet ca si noi. Tu iti imparti sufletul cu ea. Ea nu e o persoana.Nu are sentimente, secrete, regrete. Ea e pastratorul lor doar.