Peste norii mari, greoi,
Stau ascunse gânduri noi.
Peste stratul de ozone,
Străluceşte un neon.
Niciun vânt nu mai adie,
Printre flori de păpădie.
Stau ascunse şi pitite,
Gânduri mici, neprafuite
De aş putea, ţi-as lega,
Lumea mea şi lumea ta,
Vise mici, toate înnodate,
Cu o panglică la spate
Niciun nor nu mai aleargă,
În privirea noastră, dragă
Acum totul a zburat,
Lumea s-a evaporat.
Numai un fluture a rămas,
Un suflet fără glas.
Un corp inert stă pe sol,
Îngropat în nămol.
E doar visul tău ales,
Altul acum îţi ţes,
Unul nou, cu voce nouă,
Din picături de rouă
luni, 25 mai 2009
miercuri, 13 mai 2009
Postare ciudată
Recent, mi-am dat seama că sunt prea pretenţioasă cu anumite chestii.Un lucru bun, ar spune unii. Răspunsul meu: Are you high or just a complete idiot? Normal că nu e bine... Unele lucruri bune par foarte simple la început şi nu au nimic deosebit. Trebuie să ai răbdare... nu prea multă, că apoi te enervezi. Totul e fără sens în această postare... dar nu aşa e şi viaţa? Toată lumea aşteaptă perfecţiunea, aşteaptă prinţii, aşteaptă o fericire fără graniţe. Keep dreaming, pentru SF cautaţi alt blog. Nu există perfecţiune. O persoană care caută perfecţiunea s-a gândit vreodată că poate ea nu merită această însuşire superioară omului? E ca şi cum ţi-ai dori să fii un nor...deşi, având în vedere că unii oamenii doar levitează şi fac umbră pământului degeaba( dacă eşti jignit, înseamnă că te-ai simţit) comparaţia mea nu este una prea apropiată.
În fine, mi-am dat seama şi că am momente când sunt extrem de timidă sau fac gafe (cam asta fac cel mai des) şi că am o grămadă de defecte. Dar până la urmă, defectele ne fac umani...sau nu...
Si cu toate că suntem atât de dificili şi avem atâtea defecte, unele persoane încă ne mai suportă... Acelea sunt persoane perfecte. Prietenii sunt singurele fiinţe perfecte.
p.s. : Zi ciudată...
În fine, mi-am dat seama şi că am momente când sunt extrem de timidă sau fac gafe (cam asta fac cel mai des) şi că am o grămadă de defecte. Dar până la urmă, defectele ne fac umani...sau nu...
Si cu toate că suntem atât de dificili şi avem atâtea defecte, unele persoane încă ne mai suportă... Acelea sunt persoane perfecte. Prietenii sunt singurele fiinţe perfecte.
p.s. : Zi ciudată...
p.s. 2 : Vreau tricou cu AC/DC :-<
duminică, 10 mai 2009
Special pentru Teo
Puii lui Teo.
Treci de Boromir.Doar 4 lei bucata de pizza.O să simţi staţia după mirosul de aglomeraţie şi de spray Impuls luat de la magazinul de 3,8 lei din colţ, ce şi-a unit destinul cu traspiraţia.O să vezi şi rotocoalele fumului de ţigară ce ies din spatele pălăriei de in, al unei doamne mult prea solide.Lângă ea e un băieţel.Ochii de smarald, păr de aur, pare de ceară.Pare unul dintre cei 7 pitici,iar doamna, vrăjitoarea cea rea. Gura lui se întredeschide şi o întrebare iese afară: "Când vine autobuzul?". Lângă ei, un băiat mestecă indignat o gumă.Din căştile ce îi atârnă ca un şarpe şi se încolacesc pe gâtul lui se aude o manea veche.Prostie ambulantă.
Cu roţile scârţâind se aproprie un autocar ce se bălăngăne încet.Se opreşte.Autobuzul Cozia-Călimăneşti.4 lei biletul.Uşile se deschid scoţând un oftat prelung.Toată lumea intră.Intrăm şi noi.
Drumul e lung cu multe hopuri ce te fac să te bucuri că nu ai avut timp să iei micul dejun.Pregătit de mama ta, desigur.
Aerul închis.Brăduleţul de la oglinda şoferului se leagănă încet.Privind în faţă ai idea că pădurile te înghit.Că vei ajunge un alt Iona, în altă dimensiune, dar aceleaşi probleme. Şi totuşi...să te contopeşti cu natura, să fii una cu pasările, să poţi zbura în voie pe toţi norii şi de toate problemele nu sună atât de rău.Dar să fii mereu printre norii e destul de dureros.Trebuie să păşim din nou la realitate,mai exact pe pământul Călimăneştiului.Un pământ proaspat şi fin ce îţi alunecă printre degete ca şi viaţa.
Si ajugem la casa lui Teo.Mai exact un schelet cu inimă din ciment.O inimă peticită cu cărămidă.
Acolo, protejaţi de un gard, îşi petrec copilăria puii.Puii galbeni ca de ceară, cu gâturi lungi şi cioc portocaliu. Cu inimă mică, dar plina, fară creier, dar totuşi mai maturi decât mulţi oamenii.Nu au idee ce se întâmplă afară, nu le pasă, atata timp cât îi hrăneşti.Un gard, ca o barieră între ei şi noi, între puritate şi mizerie, între libertate şi pedepse, între o viaţă şi VIAŢĂ ca ceva palpabil şi cu gust amar.
Treci de Boromir.Doar 4 lei bucata de pizza.O să simţi staţia după mirosul de aglomeraţie şi de spray Impuls luat de la magazinul de 3,8 lei din colţ, ce şi-a unit destinul cu traspiraţia.O să vezi şi rotocoalele fumului de ţigară ce ies din spatele pălăriei de in, al unei doamne mult prea solide.Lângă ea e un băieţel.Ochii de smarald, păr de aur, pare de ceară.Pare unul dintre cei 7 pitici,iar doamna, vrăjitoarea cea rea. Gura lui se întredeschide şi o întrebare iese afară: "Când vine autobuzul?". Lângă ei, un băiat mestecă indignat o gumă.Din căştile ce îi atârnă ca un şarpe şi se încolacesc pe gâtul lui se aude o manea veche.Prostie ambulantă.
Cu roţile scârţâind se aproprie un autocar ce se bălăngăne încet.Se opreşte.Autobuzul Cozia-Călimăneşti.4 lei biletul.Uşile se deschid scoţând un oftat prelung.Toată lumea intră.Intrăm şi noi.
Drumul e lung cu multe hopuri ce te fac să te bucuri că nu ai avut timp să iei micul dejun.Pregătit de mama ta, desigur.
Aerul închis.Brăduleţul de la oglinda şoferului se leagănă încet.Privind în faţă ai idea că pădurile te înghit.Că vei ajunge un alt Iona, în altă dimensiune, dar aceleaşi probleme. Şi totuşi...să te contopeşti cu natura, să fii una cu pasările, să poţi zbura în voie pe toţi norii şi de toate problemele nu sună atât de rău.Dar să fii mereu printre norii e destul de dureros.Trebuie să păşim din nou la realitate,mai exact pe pământul Călimăneştiului.Un pământ proaspat şi fin ce îţi alunecă printre degete ca şi viaţa.
Si ajugem la casa lui Teo.Mai exact un schelet cu inimă din ciment.O inimă peticită cu cărămidă.
Acolo, protejaţi de un gard, îşi petrec copilăria puii.Puii galbeni ca de ceară, cu gâturi lungi şi cioc portocaliu. Cu inimă mică, dar plina, fară creier, dar totuşi mai maturi decât mulţi oamenii.Nu au idee ce se întâmplă afară, nu le pasă, atata timp cât îi hrăneşti.Un gard, ca o barieră între ei şi noi, între puritate şi mizerie, între libertate şi pedepse, între o viaţă şi VIAŢĂ ca ceva palpabil şi cu gust amar.
joi, 7 mai 2009
Chip de lut
Un chip
numai lut.
Corpul lipseşte
sufletul himeric levitează in jurul axei de referinţa a fiinţei bipede.
Fiinţa este renegată de inferioritatea gândurilor
ochii îi reflecta puternica idee de putinţa
gura, o adâncitură spre infinitul luciferic
nasul,o barieră între murdar si pur
efemeritatea iluziilor este restransă în pachete mici.
Sinceritatea artistului iţi atinge inima.
inima de lut
perfecţiunea a înviat
artistul a renăscut
jocuri de materiale in mâna lui
artistul jonglează cu sentimentele creaţiei
ca şi cum ar deschide o umbrelă.
Ploua peste creaţie
creaţia iese curată.
Creaţia şi-a creat artistul.Artistul de ceară.
numai lut.
Corpul lipseşte
sufletul himeric levitează in jurul axei de referinţa a fiinţei bipede.
Fiinţa este renegată de inferioritatea gândurilor
ochii îi reflecta puternica idee de putinţa
gura, o adâncitură spre infinitul luciferic
nasul,o barieră între murdar si pur
efemeritatea iluziilor este restransă în pachete mici.
Sinceritatea artistului iţi atinge inima.
inima de lut
perfecţiunea a înviat
artistul a renăscut
jocuri de materiale in mâna lui
artistul jonglează cu sentimentele creaţiei
ca şi cum ar deschide o umbrelă.
Ploua peste creaţie
creaţia iese curată.
Creaţia şi-a creat artistul.Artistul de ceară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
